Locuim într-unul din micile apartamente ale unui complex rezidențial ce găzduiește câteva familii din clasa de mijloc. Dar membrii familiei Felis Domestica atrași de complexul nostru s-ar putea să fi depășit numărul membrilor din specia Homo Sapiens. Patrupedele cu gheruțe arătate ocazional, demne urmașe ale verilor lor din alte țări, precum leii, tigrii, râșii și oceloții, nu se tem de nimeni din vecinătate. Populația în creștere de feline cu nouă vieți în lăbuțe deranjează pe toată lumea, dar îi și amuză pe mulți.
Pisicile de pe strada noastră și-au împărțit strict teritoriul. Expertele în prins șoareci nu părăsesc parterul, etajele unu și doi decât pentru scurte raiduri după de-ale gurii prin bucătăriile aflate dincolo de liniile de control. Terasa este rezervată exclusiv pentru tineret și, uneori, este folosită de siamezele aristocrate pentru dichiseală și tolănit la soare. Unii motani găsesc câte un colțișor confortabil pentru un pui de somn în locuri în care nu s-ar crede că ar încăpea o pisică, precum cabina paznicului, care și el mai cade în mrejele somnului pe ritmuri de tors. Dumnezeu le-a dăruit pe mâțele astea cu două voci, una pentru tors și alta pentru mieunat, iar câteva feline soprane din zonă nu lasă pe nimeni să închidă vreun ochi, cu concertele lor nocturne ocazionale.
Unii locatari care vor o curățenie de stă mâța în coadă, se enervează când pisicile gri le stau în cale. Războinicii cred că ar trebui alungate cu biciul cu nouă cozi, iar cei pașnici mustăcesc și așteaptă să vadă ce se mai întâmplă. Să vedem cine va câștiga războiul pentru neamul pisicesc!